Istorie

Acensiunea dragonului: China se apropie cu paşi mari de statutul de superputere

2009-10-14T08:42:00.000-07:00

În revenirea Chinei pe prima scenă politică, militară şi economică a lumii există o latură întunecată - instinctul său războinic şi neoimperialist, considerat de mulţi drept cea mai mare ameninţare la adresa păcii globale de după Războiul Rece.
La 1 octombrie, China a sărbătorit 60 de ani de guvernare a Partidului Comunist printr-o paradă gigantică, presărată cu multe flori, focuri de artificii, spectacole sportive şi o impresionantă defilare militară. Regimul comunist de la Beijing a ajuns foarte departe în şase decenii, de la o ţară aproape eminamente agrară la o putere militară de temut şi o economie cu cea mai puternică rată a dezvoltării. O “superputere militar-industrială în aşteptare”, cum o numeşte „The Daily Mail“.
Când comuniştii au preluat puterea, în 1949, China era o junglă sărăcăcioasă, răvăşită de foamete, tensiuni etnice şi bătălii între numeroşi lideri regionali belicoşi. Iar în anii care au urmat, politicile lui Mao de industrializare forţată şi de colectivizare agricolă, combinate cu epurările criminale ale claselor mijlocii, s-au tradus în milioane de morţi.(parca suna cunoscut, nu-i asa?)
O estimare academică sugerează că, în 40 de ani, aproape 80 de milioane de chinezi au fost ucişi sau au murit din cauza politicii guvernamentale - cel mai criminal regim din istorie. Acum, desigur, toate acestea sunt „uitate“. Politicienii occidentali, şi nu numai, vorbesc mai degrabă de renaşterea economică a Chinei, evitând să critice brutalitatea regimului său comunist. Care, indubitabil, are şi merite.
După adoptarea capitalismului sub politica „un regim, mai multe sisteme“, nivelul sărăciei a scăzut în China, în ultimii 20 de ani, de la 53 la sută la numai 8 procente. Şi, graţie mâinii de lucru extrem de ieftine, economia chineză a urcat pe locul trei în topul manufacturierilor lumii, motiv pentru care vedem peste tot etichete cu inscripţia „made in China“.
Dintr-o fostă societate agrară, China cuprinde acum cel mai mare număr de posesori de telefoane mobile şi cel mai mare număr de utilizatori de Internet de bandă largă. Posedă mai multe oraşe cu cea mai rapidă creştere, metropole precum Tianjin, Wuhan şi Guangzhou, care, deşi au populaţii de peste 4 milioane de locuitori, sunt practic necunoscute în Occident. Şi, aproape pe neobservate, a devenit cel mai mare cumpărător de datorii publice străine. Cu aproximativ 800 de miliarde de bonuri de trezorerie americane, China controlează o bună parte a economiei americane - situaţie de negândit acum câteva decenii. Dar, la o adică, nimeni nu ar trebui să fie deranjat de ascensiunea acestei ţări, care nu face decât să revină la măreţia pe care a avut-o odinioară. Mulţi uită că, timp de sute de ani, China a dominat lumea din punct de vedere economic, cultural şi tehnologic.
Nu în ultimul rând, China este pe cale să devină una dintre puterile militare dominante ale planetei. Armata chineză, ale cărei efective active numără deja 2,25 milioane de oameni, este actualmente în curs de dotare cu echipamente de ultimă oră - de la avioane şi nave la rachete de croazieră. Ori de câte ori occidentalii se declară îngrijoraţi de această acumulare de putere militară, China insistă că nu are ambiţii ostile. Dar acţiunile sale din Tibet şi din Xinjiang arată altceva. Momentan, liderii chinezi vor să aibă o armată complet mecanizată şi computerizată în 10 ani. În 20 de ani, această armată ar putea sta pe picior de egalitate cu cea americană, mai ales dacă economia SUA continuă să regreseze.
Pe de altă parte, marşul cel lung al Chinei către dominaţia globală nu este nicidecum inevitabil. După cum arată experţii, miracolul economic chinezesc actual a fost construit pe fundaţii politice şi de mediu instabile. În plus, istoria sugerează că orice societate care s-a modernizat într-un astfel de ritm ameţitor are de suferit, la un moment dat, presiuni sociale şi economice imense. La un moment dat, şi China va fi forţată de clasa mijlocie să opereze reforme politice şi de mediu, cu consecinţe serioase pentru regimul comunist. Dar nici acest scenariu nu este tocmai o veste bună pentru Occident: într-o lume a globalizării suntem mai dependenţi de succesul economic al Chinei decât ne dăm seama.

Armenii şi turcii au căzut la pace

2009-10-13T08:38:00.000-07:00

Turcia şi Armenia au semnat duminică un acord istoric de reluare a legăturilor şi de deschidere a graniţelor, la capătul unui secol de ostilităţi izvorâte din Primul Război Mondial, când forţele otomane ar fi ucis peste un milion de armeni.
Ca un indiciu că reconcilierea mai are de depăşit multe obstacole până să intre în efect, ceremonia de semnare a fost amânată cu trei ore din cauza unei dispute privind frazarea declaraţiilor comune. Disputa a fost atât de aprinsă încât pentru rezolvarea ei a fost nevoie de intervenţia secretarului de Stat al SUA, Hillary Clinton, care a discutat telefonic cu reprezentanţii ambelor părţi.Acordul a fost semnat la Zürich de către ministrul turc de Externe, Ahmet Davutoglu, şi omologul său armean, Edward Nalbandian. Potrivit termenilor documentului, cele două ţări vor crea o comisie istorică bilaterală care să examineze chestiunea genocidului pe care l-ar fi comis forţele otomane acum aproape 100 de ani.
Înţelegerea urmează să fie supusă aprobării în parlamentele celor două naţiuni, pe fondul opoziţiei vehemente exprimate de naţionaliştii din ambele ţări şi de diaspora armeană, care insistă ca Turcia să recunoască faptul că a executat aproape 1,5 milioane de armeni.Înţelegerea, încheiată la finele a peste un an de negocieri intense, a fost aspru criticată şi de Azerbaidjan, care consideră că ea „pune sub semnul întrebării arhitectura de pace şi stabilitate din regiune”. „Normalizarea relaţiilor dintre Turcia şi Armenia înainte de retragerea forţelor armene din teritoriul azer ocupat (Nagorno-Karabah - n.r.) este în contradicţie directă cu interesele Azerbaidjanului şi umbreşte spiritul relaţiilor frăţeşti dintre Azerbaidjan şi Turcia, construit pe rădăcini istorice profunde”, se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe azer.
In amintirea razesilor lui Stefan si a ostenilor lui Mihai!

$fârşitul hegemoniei: Tranzacţiile petroliere nu se vor mai face în monedă americană

2009-10-11T00:10:00.000-07:00

Ca o ilustrare grafică a „noii ordini mondiale“, statele arabe discută în secret cu China, Rusia şi multe alte naţiuni despre încetarea utilizării dolarului în comerţul cu ţiţei, cel mai târziu din 2018.
Ţările arabe din zona Golfului Persic sunt pe cale să opereze cea mai profundă schimbare financiară din istoria lor, renunţând la dolar ca monedă preferată în tranzacţiile cu petrol, în strânsă colaborare cu China, Japonia, Rusia şi Franţa. În loc de o singură valută - cea americană -, statele exportatoare de ţiţei vor face tranzacţii în aur sau în mai multe monede - yuanul chinezesc, yenul japonez, euro, poate şi în ruble. Naţiunile membre ale Consiliului de Cooperare al Golfului, printre care Arabia Saudită, Kuweit şi Qatar, au în vedere şi crearea unei noi monede „unificate“.
Miniştri de Finanţe şi guvernatori de bănci centrale din Rusia, China, Japonia şi Brazilia au participat deja la întâlniri secrete în scopul de a negocia abandonarea dolarului în negoţul cu petrol.
După acordurile de la Bretton Woods, semnate după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, care au stabilit arhitectura sistemului financiar modern, partenerii comerciali ai Americii au fost lăsaţi să se descurce cu controlul Washingtonului şi, mai recent, cu hegemonia dolarului ca monedă forte dominantă a planetei. Chinezii cred, de exemplu, că Washingtonul a fost cel care a „convins“ Marea Britanie să nu adere la euro, tocmai pentru a împiedica o eventuală „abatere“ ulterioară de la dolar.
Surse bancare chineze contactate în Hong Kong spun că discuţiile sunt de acum prea avansate ca să mai poată fi blocate. „În cele din urmă, ruşii vor aduce şi rubla lor în coşul cu valute. Britanicii sunt prinşi la mijloc, dar vor adera la euro. Ei nu au de ales, întrucât nu vor putea folosi dolarul american“, a declarat o sursă. Pe perioada tranziţiei, chinezii favorizează operarea de tranzacţii cu aur. „The Independent“ mai menţionează că, potrivit estimărilor actuale, trecerea la o altă monedă va fi completă în 2018.
Abandonarea dolarului este o mişcare logică în comerţul internaţional, care se desfăşoară oricum într-o mulţime de valute. Utilizarea preferenţială a uneia singure valute aduce avantajul clarităţii, dar în acelaşi timp poate crea instabilitate globală, dacă economia din care provine dă semne de slăbiciune. Chinezii mai cred că preşedintele american Barack Obama este prea ocupat cu redresarea economică a SUA pentru a se mai concentra asupra implicaţiilor extraordinare ale tranziţiei de la dolar, în numai nouă ani, mai scrie „The Independent“.
Bineinteles ca intenţia Chinei este privită cu mânie de la Washington dintr-un motiv mult mai întemeiat. Dacă dolarul nu rămâne singura monedă de schimb, SUA nu vor mai putea tipări bani în aceleaşi volume ca până acum pentru a-şi putea finanţa deficitele.

Medicina desfiinţează miturile din jurul lui Hitler

2009-10-11T00:08:00.000-07:00

Multă lume pune la îndoială faptul că dictatorul nazist ar fi fost în toate minţile. Medicul Hans-Joachim Neumann şi istoricul Henrik Eberle l-au analizat de-a fir a păr pe Hitler în cartea “A fost Hitler bolnav?” lansată în această săptămână în Germania. Rezultatul: Hitler a fost sănătos, lucid şi responsabil. “A ştiut foarte bine tot timpul ce face. N-a fost deranjat nici de boli grave, nici de droguri”, spune Neumann, citat de ziarul Die Welt.Autorii au folosit izvoare deja cunoscute, dar şi surse noi, cum sunt observaţiile medicale de 300 de pagini ale doctorului personal al lui Hitler, Theo Morell.
Potrivit protocoalelor medicale, dictatorul suferea de boala Parkinson şi de scleroză coronariană. Acestea erau cele mai grave afecţiuni ale lui Hitler. Mai departe, cartea îşi propune să demonteze legendele care circulă în legătură cu bolile închipuite al dictatorului german.Hitler, spun autorii germani, n-a fost bolnav psihic, în ciuda nenumăratelor documentare sau filme care îl prezintă ca pe un psihopat. De asemenea, nu a fost nici homosexual sau dependent de droguri. Faptul că prefera relaţiile heterosexuale este dovedit de descoperirea că făcea injecţii cu testosteron, care joacă un rol contraceptiv. Avea în schimb un dinte de aur evreiesc, obţinut în urma capturii a 50 de kilograme de aur recuperate de nazişti din danturile victimelor Holocaustului.

Marile sperante

2009-09-19T06:26:00.000-07:00

Marile probleme ale vietii politice romanesti, ,,datul cu parerea '' continuu, interesul pentru viata personala a persoanelor publice si absenta dezbaterii ideologice sunt din ce in ce mai vizibil percepute de oamenii politici romani ( daca pot fi numiti asa ) in contact cu institutiile europene.
Martori si in acelasi timp dovezi ale unei evolutii a limbajului, din moment ce ,, lucrurile devin serioase'', unii ,,oameni politici'' par a gasi in Parlamentul European balonul de oxigen in care optiunile politice au mai mult o dimensiune de principiu, teoretica, nu si o aplicatie practica(desigur, aceasta din urma lipseste cu desavarsire la politicienii nostrii).
O alta problema acuta care se manifesta in tarile fondatoare ale UE este ca, in timp ce elitele acorda o importanta primordiala problemelor economice, cetatenii se confrunta cu probleme sociale, ceea ce a dus la scaderea interesului alegatorilor pentru alegerile europene ( care inregistreaza recorduri de absenteism), dar si la votul protestatar (marcat prin optiunea pentru partide marginale si respingerea marilor formatiuni politice). Constatarea acestui blocaj si constientizarea necesitatii unei imbunatatiri a problemelor economice si sociale ar trebui sa ne aduca aminte ca e cazul ca si viata politica romaneasca sa se apropie de cetateni ( bine, bat si eu campii) fara a mai astepta eventuale solutii de la o institutie care se confrunta cu probleme asemanatoare. Vorba lui nea Gigi, ,, asa sa ne ajute Dumnezeu ''!

Criza pe propria piele

2009-09-07T00:49:00.000-07:00

Nicaieri globalizarea nu a adus egalitatea sanselor si a economiilor. Din contra, peste tot in lume aceasta adanceste si polarizeaza diferentele. Formele traditionale de organizare sociala au fost invinse da tavalugul aculturant al economiei. Comunitatile de solidaritate de baza s-au destramat pe masura ce piata isi extinde stapanirea asupra tuturor sferelor organizarii sociale, insinuandu-se in viata cotidiana a oamenilor. Problema sociala, alimentata de mizeria culturala si de inegalitati inedite, a devenit arzatoare.
In acest context, fiecare este nevoit sa-si vina in fire si sa inceapa sase bizuie mai cu seama pe propriile forte. De fapt, lupta pentru mentinerea unui anumit mod de viata nu prea mai lasa loc unor solidaritati la nivel colectiv. Asistam la secatuirea acestor surse de solidaritate din cauza amenintarilor care planeaza asupra nivelului de viata in general. Mitul solidaritatii care se presupune ca trebuie sa fie aplicat peste tot se prabuseste in fata realitatilor socio-culturale. Dar sunt dispus sa astept o viziune optimista.

Cosmar nazist in Statele Unite

2009-08-31T00:11:00.000-07:00

La inceput de saptamana recomand o carte ce propune un exercitiu de imaginatie. In Complotul impotriva Americii, romancierul Philip Roth descrie, fara prejudecati,un fascism virtual. Scriitorul isi imagineaza ce s-ar fi putut intampla in 1940 daca Statele Unite s-ar fi alaturat lui Hitler. Insa romanul e mai mult decat o carte de fictiune politica.
Nu putem rescrie istoria, lucru evident si valabil pentru tota lumea, in afara de romancieri, carora nimic nu le interzice sa isi imagineze ce s-ar fi putut intampla.
Roth isi imagineazaca , in iunie 1940, Franklin Roosvelt, presedintele democrat nu mai are voie sa candideze pentru un al treilea mandat; si ca Charles Lindbergh, aviatorul, eroul maselor, dar si un antisemit notoriu, simpatizantul partidului nazist, primeste investitura din partea partidului republican - astfel, sustinut de puternicul curent izolationist, care viza sa tina SUA departe de razboiul din Europa, castiga pana la urma alegerile. Subiectul romanului este chiar cronica acestui an (fictiv) in care presedintele, imediat dupa venire lui la Casa Alba, se grabeste sa semneze un pact de neagresiune cu Hitler, apoi cu Japonia, pentru ca apoi sa inceapa, sub pretexte inselatoare, discriminarea comunitatii evreiesti. Pana in momentul in care Lindbergh va fi victima unui accident de avion, Roosvelt va reveni pe scena publica, iar istoria, asa cum o stim noi, isi va relua cursul ...

Drumuri europene?

2009-08-27T23:24:00.000-07:00

In urma cu aproape 2000 de ani, cei considerati cofondatori ai poporului roman incercau sa ne invete (pe pielea noastra) cat de important este sa ai drum bine trasat pe care sa te poti baza pe vreme rea, zi si noapte, in conditii de trafic intens, spre exemplu pentru transferul catorva legiuni ori a sute de care pline cu provizii si diferite dispozitive de lupta si asediu. Un domn Apollodor arunca, in urma cu 19 secole, un pod peste aceeasi Dunare care inca reprezinta, in secolul XXI, un obstacol natural pentru un trafic fluid pe axa N-S. S-ar putea spune, oarecum justificat, ca dat fiind scopul acestor intreprinderi in infrastuctura Daciei strabune, si anume facilitarea invaziei, noi, urmasi ai Rimului victorios, dar in acelasi dotati cu destul sange de dac ingenuncheat in vene (si inca cum), am ramas oarecum cu resentimente, rezerve si trairi contradictorii fata de drumuri si transport in general.
Explicand astfel complexele noastre legate de carosabil si cai de comunicatie viabile, ne putem privi mai senini unii pe altii in ochi, in timp ce vehiculele care ne poarte pe autostrazi ne hurducaie amplu, ori cel mai sigur si garantat pentru acuratetea si insistenta privirii, pe parcursul celor mai bine de 4 ore cat dureaza calatoria cu trenul pana in capitala.
Si mai aflam, fara macar sa mai mimam surprinderea ori satisfactia, ca vom fi salvati de Bruxelles, care ar investi in infrastructura Romaniei 5,17 miliarde de euro pana in 2013.
Asta daca nu ne vom misca si in continuare cu viteza actuala a ...trenului, adica o medie de 50 km/h pe rutele interne. Ceea ce nu e exclus din start.

Romanii agresivi si romanii pres

2009-08-26T23:12:00.000-07:00

Sincer nu stiu daca romanii se simt mai europeni dupa mai bine de doi ani de la intrarea in Uniune. Sigur e ca unii dintre noi au grave tulburari de evaluare a identitatii lor nationale. Exista in continuare compatrioti de ai nostri care n-au reusit sa se vindece de sechelele nationalismului grotesc din ultimii ani ai regimului lui Ceausescu. Dar si romani care se considera sau, mai rau, isi privesc compatriotii ca pe un fel de cetateni de gardul doi ai lumii si care sunt convinsi ca salvarea noastra nationala ar consta intr-o atitudine de tip ,,Sa traiti!'' in strainatate.
Cei dintai se considera contemporani cu Decebal si cu Stefan cel Mare si vad, pretutindeni, conspiratii impotriva tarisoarei amenintate de 2000 de ani cu disparitia si supravietuind eroic tuturor incercarilor de a o sterge de pe fata pamantului. Ei sunt cei care descopera cum ne fura arbitrii antiromani la competitiile sportive si denunta indignati aranjamentele facute la Eurovision impotriva reprezentantilor nostrii.
Economicul e azi punctul de intalnire si de ruptura intre patriotii neconditionati ai trecutului si romanii cu tendinte natonal masochiste ai prezentului. Cei dintai au ajuns la concluzia ca a devenit costisitor sa fii roman in Romania, iar masochistii contemporaneitatii isi manifesta o sumbra satistactie concretizata in intrebarea : Ce ai putea sa faci? Pentru cei din urma , simplul fapt de a fi roman echivaleaza cu un ghinion ontologic. Ei iti demonstreaza, cu cartea de istorie in mana, ca suntem un popor de mana a doua. Stefan cel Mare? Un domnitor cu apucaturi reprobabile, afemeiat si irational. Mihai Viteazul? Un aventurier. In istoria apropiata? Ne-am tradat aliatii in ambele razboaie mondiale si ne-am tradat si conducatorii -pe Antonescu si Ceausescu, pe care i-am executat dupa simulacre de procese. Azi? Suntem coada Europei: ne facem de ras cu prostituatele, cu hotii si cu cersetorii nostri care bantuie prin lume.
In aceasta viziune catostrafica nu prea este loc de nuante, iar de evolutie nici nu poate fi vorba. Pentru romanul dezamagit de identitatea sa nationala n-are importanta ca irlandezii si italienii, de pilda, au avut la un moment dat o reputatie execrabila in Lumea Noua. Ori ca , imediat dupa al doilea razboi mondial , toti germanii au fost catalogati drept nazisti, de mare parte a opiniei publice internationale sau ca , dincolo de Cortina de Fier, toti rusii au fost considerati stalinisti.
Romanul masochist uita si ca in privinta executarii liderilor, Ungaria l-a omorat rapid pe Imre Nagy, eroul revolutiei din 1956. Romanul suparat ca s-a nascut roman, e fericit de orice intra in tara din Occident, chiar daca e vorba de marfuri sau idei expirate ori de calitate indoielnica. El se face pres inaintea puternicilor lumii si ia de bune toate acuzatiile impotriva concetatenilor sai aparute in presa occidentala, chiar daca sunt ulterior dezmintite.
Astfel ca romanii agresivi ca sunt romani si cei pres, din acelasi motiv, chiar daca dezbat impreuna un subiect de interes national, de fapt nu comunica, de unde marea ruptura care ii desparte si azi pe concetatenii nostrii. Fiindca intre aceste doua viziuni extreme nu se remarca in dezbaterea publica si un punct de vedere al romanului care are incredere in sine insusi, refuzand sa se creada ,,buricul pamantului'', si care e in stare sa se autoevalueze critic, fara sa se simta vexat ca e stranepotul lui Stefan cel Mare.

Arta de a ignora saracii

2009-08-25T23:01:00.000-07:00

As dori sa fac aici cateva observatii cu privire la una dintre cele mai vechi deprinderi umane: procesul prin care, de-a lungul anilor si chiar al secolelor, ne-am obisnuit sa evitam mustrarile de constiinta fata de soarta saracilor. Saracii si bogatii au fost dintotdeauna obligati sa convietuiasca, o convietuire mereu incomoda si uneori chiar periculoasa. Plutarh spunea ,,inegalitatea dintre bogati si saraci eate cea mai veche si mai funesta boala a republicilor''. Problemele care rezulta din aceasta coexistenta si in special dificultatea de a justifica bunastarea unora in raport cu mizeria celorlalti ( la noi nu e asa greu de explicat de ce) constituie o preocupare intelectuala veche de cand lumea. Cu aceleasi probleme ne confruntam si in ziua de azi.
Sa incepem cu solutia propusa de Biblie: saracii sufera in aceasta lume, dar vor fi rasplatiti inzecit pe lumea cealalta( frumoasa perspectiva nu-i asa?). Aceasta solutie demna de toata lauda le permite bogatilor sa se bucure de prosperitate si in acelasi timp sa-i invidieze pe saraci pentru fericirea care ii asteapta pe lumea cealalta.
In secolul al XIX-lea, au fost propuse alte modalitati de a sterge saracia din constiinta publica.Iata ce spune pastorul anglican Thomas Robert Malthus: saracii sunt saraci din propria lor vina, din cauza fecunditatii lor excesive. Lipsa moderatiei sexuale a dus la inmultirea populatiei pana la limita resurselor disponibile. Pentru malthusianism, saracia isi are originea in pat, asa ca cei bogati nu sunt responsabili de aparitia sau reducerea sa.
La mijlocul secolului apare o noua forma a refuzului de a lua in considerare saracia, care cunoaste un mare succes mai ales in SUA: ,,darwinismul social'', legat de numele lui Herbert Spencer. Pentru Spencer, regula suprema in viata economica, ca si in evolutia biologica, este supravietuirea celor mai apti, expresie gresit atribuita lui Charles Darwin. Eliminarea saracilor este mijlocul folosit de natura pentru ameliorarea rasei. Calitatea rasei va fi imbunatatita prin disparitia celor slabi si saraci.
Ma opresc aici cu metodele pe care le folosim pentru a evita sa ne preocupam de soarta celor saraci. Compasiunea, insotita de lipsa de efort a autoritatilor, este regula de comportament cea mai comoda in epoca in care traim. Nemultumirea sociala si consecintele pe care le poate aduce cu sine nu vin din partea unor oameni satisfacuti. In masura in care vom face ca multumirea sa devina cat mai universala cu putinta, ne vom prezerva si intari stabilitatea sociala si politica. Desi este o utopie, nu la asta ar trebui sa aspiram cu totii?

Controlul conceptelor

2009-08-25T03:29:00.000-07:00

La ce serveste comunicarea? Se acrediteaza ideea ca ar servi la unificarea si pacificarea lumii. Ca ar fi suficient o globalizare si o mondializare a comunicarii prin intermediul conectarii calculatoarelor si telefoanelor si prin dezvoltarea internetului- pentru ca toate conflictele sociale,politice sau militare sa se estompeze si sa dispara. Numai ca acesta este un mit desigur, raspandit de cei care poseda controlul conceptelor. De unde enorma importanta a bataliei de cuvinte care se desfasoara acum.
Nu cu foarte mult timp in urma UNESCO a dezvoltat ideea unui flux de informatie cu sens unic, mai precis al refuzului unei comunicari dinspre elite, autoritati , catre mase , din centru catre periferie, de la bogati (din punctul de vedere al accesului la comunicare) catre saraci. Cele patru principii-cheie care fundamenteaza acest ,,drept de comunicare''- diversitate,libertate, acces si participare- ar trebui sa se afle in centrul atentiei discutiilor deschise din sfera diversitatii de expresie. Aceasta consider ca este marea batalie actuala.