Romanii agresivi si romanii pres

Sincer nu stiu daca romanii se simt mai europeni dupa mai bine de doi ani de la intrarea in Uniune. Sigur e ca unii dintre noi au grave tulburari de evaluare a identitatii lor nationale. Exista in continuare compatrioti de ai nostri care n-au reusit sa se vindece de sechelele nationalismului grotesc din ultimii ani ai regimului lui Ceausescu. Dar si romani care se considera sau, mai rau, isi privesc compatriotii ca pe un fel de cetateni de gardul doi ai lumii si care sunt convinsi ca salvarea noastra nationala ar consta intr-o atitudine de tip ,,Sa traiti!'' in strainatate.
Cei dintai se considera contemporani cu Decebal si cu Stefan cel Mare si vad, pretutindeni, conspiratii impotriva tarisoarei amenintate de 2000 de ani cu disparitia si supravietuind eroic tuturor incercarilor de a o sterge de pe fata pamantului. Ei sunt cei care descopera cum ne fura arbitrii antiromani la competitiile sportive si denunta indignati aranjamentele facute la Eurovision impotriva reprezentantilor nostrii.
Economicul e azi punctul de intalnire si de ruptura intre patriotii neconditionati ai trecutului si romanii cu tendinte natonal masochiste ai prezentului. Cei dintai au ajuns la concluzia ca a devenit costisitor sa fii roman in Romania, iar masochistii contemporaneitatii isi manifesta o sumbra satistactie concretizata in intrebarea : Ce ai putea sa faci? Pentru cei din urma , simplul fapt de a fi roman echivaleaza cu un ghinion ontologic. Ei iti demonstreaza, cu cartea de istorie in mana, ca suntem un popor de mana a doua. Stefan cel Mare? Un domnitor cu apucaturi reprobabile, afemeiat si irational. Mihai Viteazul? Un aventurier. In istoria apropiata? Ne-am tradat aliatii in ambele razboaie mondiale si ne-am tradat si conducatorii -pe Antonescu si Ceausescu, pe care i-am executat dupa simulacre de procese. Azi? Suntem coada Europei: ne facem de ras cu prostituatele, cu hotii si cu cersetorii nostri care bantuie prin lume.
In aceasta viziune catostrafica nu prea este loc de nuante, iar de evolutie nici nu poate fi vorba. Pentru romanul dezamagit de identitatea sa nationala n-are importanta ca irlandezii si italienii, de pilda, au avut la un moment dat o reputatie execrabila in Lumea Noua. Ori ca , imediat dupa al doilea razboi mondial , toti germanii au fost catalogati drept nazisti, de mare parte a opiniei publice internationale sau ca , dincolo de Cortina de Fier, toti rusii au fost considerati stalinisti.
Romanul masochist uita si ca in privinta executarii liderilor, Ungaria l-a omorat rapid pe Imre Nagy, eroul revolutiei din 1956. Romanul suparat ca s-a nascut roman, e fericit de orice intra in tara din Occident, chiar daca e vorba de marfuri sau idei expirate ori de calitate indoielnica. El se face pres inaintea puternicilor lumii si ia de bune toate acuzatiile impotriva concetatenilor sai aparute in presa occidentala, chiar daca sunt ulterior dezmintite.
Astfel ca romanii agresivi ca sunt romani si cei pres, din acelasi motiv, chiar daca dezbat impreuna un subiect de interes national, de fapt nu comunica, de unde marea ruptura care ii desparte si azi pe concetatenii nostrii. Fiindca intre aceste doua viziuni extreme nu se remarca in dezbaterea publica si un punct de vedere al romanului care are incredere in sine insusi, refuzand sa se creada ,,buricul pamantului'', si care e in stare sa se autoevalueze critic, fara sa se simta vexat ca e stranepotul lui Stefan cel Mare.