Arta de a ignora saracii

As dori sa fac aici cateva observatii cu privire la una dintre cele mai vechi deprinderi umane: procesul prin care, de-a lungul anilor si chiar al secolelor, ne-am obisnuit sa evitam mustrarile de constiinta fata de soarta saracilor. Saracii si bogatii au fost dintotdeauna obligati sa convietuiasca, o convietuire mereu incomoda si uneori chiar periculoasa. Plutarh spunea ,,inegalitatea dintre bogati si saraci eate cea mai veche si mai funesta boala a republicilor''. Problemele care rezulta din aceasta coexistenta si in special dificultatea de a justifica bunastarea unora in raport cu mizeria celorlalti ( la noi nu e asa greu de explicat de ce) constituie o preocupare intelectuala veche de cand lumea. Cu aceleasi probleme ne confruntam si in ziua de azi.
Sa incepem cu solutia propusa de Biblie: saracii sufera in aceasta lume, dar vor fi rasplatiti inzecit pe lumea cealalta( frumoasa perspectiva nu-i asa?). Aceasta solutie demna de toata lauda le permite bogatilor sa se bucure de prosperitate si in acelasi timp sa-i invidieze pe saraci pentru fericirea care ii asteapta pe lumea cealalta.
In secolul al XIX-lea, au fost propuse alte modalitati de a sterge saracia din constiinta publica.Iata ce spune pastorul anglican Thomas Robert Malthus: saracii sunt saraci din propria lor vina, din cauza fecunditatii lor excesive. Lipsa moderatiei sexuale a dus la inmultirea populatiei pana la limita resurselor disponibile. Pentru malthusianism, saracia isi are originea in pat, asa ca cei bogati nu sunt responsabili de aparitia sau reducerea sa.
La mijlocul secolului apare o noua forma a refuzului de a lua in considerare saracia, care cunoaste un mare succes mai ales in SUA: ,,darwinismul social'', legat de numele lui Herbert Spencer. Pentru Spencer, regula suprema in viata economica, ca si in evolutia biologica, este supravietuirea celor mai apti, expresie gresit atribuita lui Charles Darwin. Eliminarea saracilor este mijlocul folosit de natura pentru ameliorarea rasei. Calitatea rasei va fi imbunatatita prin disparitia celor slabi si saraci.
Ma opresc aici cu metodele pe care le folosim pentru a evita sa ne preocupam de soarta celor saraci. Compasiunea, insotita de lipsa de efort a autoritatilor, este regula de comportament cea mai comoda in epoca in care traim. Nemultumirea sociala si consecintele pe care le poate aduce cu sine nu vin din partea unor oameni satisfacuti. In masura in care vom face ca multumirea sa devina cat mai universala cu putinta, ne vom prezerva si intari stabilitatea sociala si politica. Desi este o utopie, nu la asta ar trebui sa aspiram cu totii?